LEON  KALUSTIAN

Leon Kalustian 

Pseudonime: Democrit, Elka, Lucullus, Kalunkar, Al. Teodoru, Vladimir, Kalvincar – pseudonim format din anagrama celor trei nume: Leon Kalustian,  Ion Vinea şi Nicolae Carandino, care publicau împreună rubrica „Panerul cu raci” de la pagina a doua a revistei „Facla”. Multe articole au foste semnate L.K.

 

17 octombrie 1908

Se naşte la Focşani, Leon Kalustian – primul copil al familiei Sarkis Kalustian (1867-1921) – armean ajuns prin vitregiile istoriei în ţinuturile Vrancei şi Iulia Kalustian, născută Gherghel (1876-1948) – româncă din Ardeal. Leon Kalustian a avut două surori şi un frate – Vartuhi (1910-1998), Manuil (1911-1985) şi Satenig (1916-1996).

În oraşul de pe Milcov, urmează cursul primar şi o clasă de liceu, după care se pregăteşte ca autodidact.

Părăseşte de tânăr – la vârsta de 20 de ani, oraşul Unirii şi se stabileşte în Bucureşti.

1926

Îl întâlnim deja în presa de stânga a vremii, fiind un pamfletar de temut care totdeauna a apărat valorile democraţiei. A cunoscut, sau a fost în preajma multor protagonişti ai scenei politice româneşti interbelice, cum ar fi: Alexandru Vaida Voievod, Constantin Averescu, Armand Călinescu, Nicolae Titulescu. Leon Kalustian a scris virulente articole împotriva lui Stelian Popescu, directorul cunoscutului cotidian “Universul”.

Este redactor la ziarele Cuvântul (1926-1927), Curentul (1928-1934), ABC, Zorile (cu Emanoil Socor), Lumea românească (editat de Zaharia Stancu), coordonator al oficiosului România (1938-1940), scos de Cezar Petrescu în 1940. Colaborează la Mişcarea (1931-1932), Facla (directori Ion Vinea şi Nicolae Carandino), Adevărul, Dimineaţa.

17 iunie 1933

Se căsătorește cu Iza Dora Aronovici (născută la 3 iunie 1899 la Vaslui, fiica lui Samson Aronovici şi Matilda Aronovici, născută Finchelstein). Căsnicia lor a cunoscut o evoluţie sinuoasă, motivul fiind chiar farmecul recunoscut al lui Leon Kalustian, eleganţa ţinutei, inteligenţa şi rafinamentul său care i-au asigurat accesul şi libertatea de mişcare în cele mai înalte cercuri ale societăţii, dar şi în cele mondene. Rezistând seismelor conjugale, cei doi au rămas totuşi împreună, înfruntând vremurile.

1938

Leon Kalustian părăsește din proprie iniţiativă presa scrisă, ca protest la dictatura carlistă. Patruzeci de ani a durat demisia asumată din gazetărie. Într-o perioadă de mari confruntări ideologice, când în presa românească şi-au scris opiniile importanţi publicişti cum ar fi: Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, George Călinescu, Mihail Sadoveanu, N. D. Cocea, Eugen Jebeleanu, Nicolae Carandino, Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, Octav Onicescu, Tudor Teodorescu-Branişte etc., Leon Kalustian a reuşit să impună jurnalisticii româneşti interbelice o notă foarte personală şi deloc simplă.

8 mai 1951

Leon Kalustian cade victimă valului de arestări ale regimului totalitar comunist, alături de zeci de mii de intelectuali şi personalităţi ale vieţii politice democratice şi ale celei religioase din România, fiind arestat şi reţinut administrativ fără să fie judecat, timp de patru ani, în închisorile de la Jilava, Gherla şi Văcăreşti.

1956-1960

Neavând nici un fel de mijloc de subzistenţă, este nevoit să se ocupe cu vânzarea de cărţi. Îndeletnicirea de anticar clandestin este atent supravegheată de Securitate, care va ordona o percheziţie la domiciliul său, în ziua de 29 decembrie 1960. Au fost confiscate câteva sute de volume, ediţii rare, manuscrise, documente, reviste, titluri şi autori de referinţă din literatura română şi universală, achiziţionate de-a lungul timpului, toate provenind din propria bibliotecă, însemnări personale, notiţe şi scrisori adresate familiei.

30 decembrie 1960

Este arestat pentru a doua oară.

18 septembrie 1961

Este judecat şi condamnat penal conform sentinţei nr. 285 din 18 septembrie 1961 a Tribunalului Militar de Mare Unitate Bucureşti, la opt ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii, pentru infracţiunea de răspândire de publicaţii interzise, în perioada 1956-1960, prevăzută de art. 325, alin. 3, lit. C din Codul Penal. Printre cărţile „incriminate” s-au numărat: „În preajma revoluţiei” de Constantin Stere, volumele „Povestea vieţii mele” de Regina Maria, „Mustul care fierbe” de Octavian Goga şi „Memoriile regelui Carol I” a căror difuzare era interzisă fiind considerate un pericol pentru orânduirea socialistă.

17 aprilie 1964

După executarea a patru ani de pedeapsă, Leon Kalustian este eliberat din penitenciarul de la Gherla, ca urmare a unui decret de graţiere colectivă.

19 octombrie 1967

Ca o tactică de intimidare şi hărţuire a foştilor deţinuţi politici, are loc o descindere a organelor represive la domiciliul său, urmată de percheziţie, cu scopul de a găsi a cele cărţi considerate de Securitate ca fiind subversive. Din cauza numărului mare de volume de pe rafturi, nu s-a mai făcut nici un fel de inventariere a lor. Biblioteca a fost acoperită cu cearşafuri, legată cu sfoară de jur-împrejur, după care s-au aplicat nouă sigilii ale M.A.I.

1975

La Editura Eminescu, apare volumul Facsimile, editat cu sprijinul lui Nicolae Carandino şi Valeriu Râpeanu.

1976

Iese de sub tiparul Editurii Eminescu, selecţia de articole publicate între anii 1936-1938, în ziarele „Zorile”, sub conducerea lui Emanuel Socor, şi „Lumea Românească” sub conducerea lui Zaharia Stancu, Conspiraţii sub cer deschis: pagini dintr-o luptă antifascistă şi democratică, volum reprezentativ pentru activitatea de gazetar democrat a lui Leon Kalustian.

1978

Graţie lui Vartan Arachelian, Leon Kalustian începe colaborarea la revista “Flacăra” a lui Adrian Păunescu, prin rubrica Simple note. Revenirea lui leon Kalustian în presa scrisă şi activitatea sa publicistică au fost monitorizate de Securitate. La vârsta de 75 de ani mai era încă filat şi urmărit informativ.

1980 – 1985

Publică la Editura Eminescu, sub directoratul lui Valeriu Râpeanu,  cele patru volume “Simple note” (1980, 1982, 1983, 1985). Cărţile sale au fost bine primite de public şi s-au bucurat de aprecieri deosebite din partea criticii literare.

23 iunie 1983

Uniunea Scriitorilor, datorită lui Dumitru Radu Popescu, i-a acordat „ilegal” o pensie sub formă de „ajutor lunar”. Când s-au făcut ultimile validări înainte de 1989, pentru intrarea în Uniunea Scriitorilor, numele lui Leon Kalustian şi Mircea Ionescu-Quintus au dispărut de pe listă, în urma unor imperative indicaţii superioare.

10 iulie 1983

A încetat din viața soția sa, fapt care l-a marcat profund şi ireversibil.

1985

I se acordă Premiul Revistei Flacăra pentru „credinţa cu care a slujit mai bine de o jumătate de veac cuvântul fierbinte al presei”.

După moartea fratelui, survenită în acelaşi an, starea sa de apatie s-a accentuat. Puterea de creaţie a slăbit treptat. Pe masa de lucru au rămas foile albe ale proiectelor nerealizate, aşteptând zadarnic cuvintele.

octombrie 1989

Doctorul Vasile Tuchel îl consultă şi îşi manifestă îngrijorarea în legătură cu starea sănătăţii sale.

Leon Kalustian pleacă la Focşani, unde va fi îngrijit de cele două surori ale sale, Vartuhi şi Satenig.

24 ianuarie 1990

A încetat din viaţă Leon Kalustian. A fost înmormântat la Cimitirul Armenesc din Focşani. L-au condus pe ultimul drum, printre alţii, Andrei Bordeianu, Vartan Arachelian, Paul Lăzărescu, Nicolae Arsenie, Valeriu Râpeanu, Jana Gheorghiu. Slujba de prohod a fost săvârşită de Arhimandrit dr. Zareh Baronian, Vicare al Arhiepiscopiei Armene.