Andrei Bordeianu – 20.05.1980

Andrei Bordeianu, Corespondenta primita

Date ianuarie 29, 2014

                                                                                                     20 05 1980

Dragă Leonachy,

Amăgirile mele sufleteşti, promptitudinea cu care prietena mea Jeana îmi trimite articolele tale din Flacăra, şi marea dragoste ce ţi-o port mă face să pun mâna pe „Bic” şi să-ţi scriu, mai ales acum cînd timpul meu a devenit din ce în ce mai preţios. Am citit I. Tsatsos în ”franţuzeşte”. E bine, e clar, mi-a plăcut, dar nu m’a entuziasmat. Sigur că este sinceră, dar atît. Intelectual, prin stadiu mediu. Curajoasă … da, dar a l’abri… şi în plus… grecoaică. Cîte jurnale de ocupaţie nu am putea scrie… Meritul tău pentru articol, este “valabil” ca să zic aşa. Dar restul de consideraţie… nasol. Nico …[cuvânt indescifrabil] iar editorul zero. Ai cîştigat tu, încăodată şi stima mea pentru “peniţă”, şi asta ca deobicei. Tanasis Fappas – iconografie bizantină… Tu m’excuse.  Iar ai fost ca întotdeauna politicos şi gata să o serveşti pe Nico. Eu gelos? … Nu. Mai valabil a fost Taladoire cîndva, decît tante Ioanna. Asta în legătură cu „amăgirile sufleteşti”. În schimb, am regăsit tare, mare, bine înfipt pe soclul pe care nimeni nu-l putea ridica, decît tu, pe C.R. Motru. Ei da… asta mon vieux este o idioţie. Nu ştiu ,cît ştia” despre ce este vorba”  C.R.M. în filozofie, etică, estetică, pentru că nu am avut posibilitatea să-l citesc tot, dar tu ştii „despre ce este vorba” cînd îl povesteşti. Asta iubitul meu Leonache nu se chiamă „Simple note” se chiamă „mare şi curajoasă evocare. Îţi spun şi eu ca grecul, “dar din toată inima mea de romîn „BRAVA”. În aceeaşi scrisoare, dar asta rămîne numai între noi, am găsit şi zgîrieturile unui oarecare M. Ungureanu, – zice el că se chiamă „o evocare lucidă”, consideraţiile asupra volumului amicului nostru comun V.A. „Toamna pătimirii noastre (Eu îi spun: Toamna plictisirii noastre”. Cartea am primit-o cu o dedicaţie caldă, iar după 50-60 de  pagini am început să te găsesc peste tot. Să fie o înşelare? Cine poate şti. Îl parodiez şi eu pe Topîrceanu: „Tăcerea este lucru foarte mare şi iscăleşte Guţă Popîndău”. În orice caz, glorie lui V. [cuvânt indescifrabil]. Cînd amicul M.U. spune de V. că: „în viziunea sa despre Război autorul este pilotat de memorialistica la care apelează”. M’am gîndit cine este „inopinatorul” memorialisticei, şi cine ar putea mai bine ca prietenul meu L. să-i fi dat lui V. să sugă ţîţa din care izvorăşte fără întrerupere firişorul nesecat, de ani de zile, al unei memorii nealterate de vicii şi influenţe … străine.

Cu tine, aş putea şi eu să scriu o carte despre adevărata toamnă a pătimirii noastre, dar bineînţeles, nu m’ai ajuta, pentru că nu mă chiamă decît A. Gelos eu? … Nu… nu… nu… Şi apoi ce să mai zic? După ce am citit, e adevărat cam demult cele trei volume a lui C. Kiriţescu, … dar mai am puţină memorie, nu-l găsesc pe prietenul meu V. mai „cumplit”. Cred că M.U. are să rămînă fără … limbă. Pentru tine, eu am scris o poezie. Să-mi spui dacă-ţi place. Este numai pentru tine:

Mă uit vrăjit la rîul care curge

La vale,

Tot la vale.

Şi nu se-ntoarce niciodată…

Şi nu se-opreşte niciodată…

Şi nu ştiu nici de unde vine

Şi nu ştiu încotro se-ndreaptă,

Dar parcă-l simt cum curge-n mine

Şi cum pe unda lui mă poartă.

Şi nu se-ntoarce niciodată…

Şi nu se-opreşte niciodată…

Şi apa lui mereu e alta

Şi parc-aceeaşi e mereu.

Şi tot privindu-l am credinţa

C-acelaş nu mai sunt nici eu.

Îl vor privi şi alţii după mine.

Şi nu vor şti nici ei de unde vine.

Şi arşi vor fi şi ei de dorul

Nedesluşit … nepotolit.

Căci nesecat îi e izvorul

Şi dorul lui fără sfîrşit.

 

Îţi place bine … nu uită, dar cînd am pus mintea la contribuţie am făcut-o pentru tine, Te sărută.

[Semnătură indescifrabilă]

P.S. Pe curînd – la A.P.

 

 

Leave a Reply